De la 1 noiembrie 2021, personalul administrativ-gospodăresc din cadrul instituţiilor medico-sanitare publice încadrate în sistemul de asigurare obligatorie de asistență medicală (AOAM) va primi salarii majorate cu 57 la sută.
Astfel, acest lucru este prevăzut în Hotărârea nr.837/2016 a Guvernului pentru aprobarea Regulamentului privind salarizarea angajaţilor din instituţiile medico-sanitare publice încadrate în sistemul AOAM.
“Muncitorii necalificaţi vor beneficia de o majorare a salariului de la 2470 la 3840 de lei. Pentru muncitorii calificaţi, salariul va constitui 5040 de lei, faţă de 3240 stabilit anterior. Salariul specialiştilor cu studii superioare, încadraţi în aceste instituţii, va fi majorat de la 5850 la 9090 de lei” – comunică Compania Naţională de Asigurări în Medicină.
Conform estimărilor, pentru aplicarea acestor reglementări în ultimele două luni ale anului 2021, vor fi necesare 45,8 milioane de lei, bani prevăzuți în fondurile AOAM.
Cristina Pendea