Primarul orașului Drochia, Nina Cereteu, spune că în ultima perioadă asistăm la un lucru foarte bun – partenerii de dezvoltare au mai mare încredere în autoritățile locale, decât în cele centrale și au început să dea proiecte de finanțare directe, informează PROVINCIAL.
„Noi avem la moment posibilitatea să aplicăm la proiecte direct, nu prin intermediul Guvernului sau alte filtre de la noi din țară”, a spus Primarul, în cadrul unui interviu pentru Nord News.
„Pentru a obține aceste proiecte trebuie să ai și o echipă bună” – a ținut să precizeze Cereteu.
„Un factor care încurcă la aceste echipe este salarizarea proastă în domeniul administrației publice locale. Astăzi, un funcționar public începător primește un salariu de 3 mii – 3 500 lei, maxim – 4 mii. În jurul Chișinăului sunt mulți care se implică, dar în localitățile care se află mai departe de Chișinău nu prea revin înapoi tinerii ca să se implice în dezvoltarea comunităților”, a declarat Primarul.
Doina Munteanu