
Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, a semnat astăzi, 3 octombrie, dispoziția privind începerea perioadei de încălzire 2025–2026 pe teritoriul municipiului Bălți, inclusiv în satele Elizaveta și Sadovoe.
Potrivit documentului, procesul va fi realizat etapizat:
- prioritar vor fi racordate la căldură instituțiile de învățământ și cele medico-sanitare publice, pentru a asigura condiții optime copiilor și pacienților;
- ulterior va fi efectuată racordarea fondului locativ.
Măsurile vor fi implementate de către SA „CET-Nord”, împreună cu administratorii întreprinderilor, organizațiilor și instituțiilor care gestionează centrale termice.
Primăria municipiului Bălți rămâne dedicată asigurării confortului locuitorilor și își reafirmă angajamentul de a răspunde prompt necesităților comunității.