În legătură cu distribuirea în spațiul public a unor afirmații eronate cu privire la auditul conformității în domeniul gazelor naturale, Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) face unele precizări, informează Provincial.
- Misiunea de audit se realizează în conformitate cu Standardele Internaționale de Audit, elaborate și promovate de Organizația Internațională a Instituțiilor Supreme de Audit INTOSAI, puse în aplicare de Curtea de Conturi conform cerințelor art. 49 din Acordul de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 112 din 02.07.2014, cadrul normativ-metodologic instituțional aferent, precum și prevederile Legii nr. 260/2017 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, Legii contabilității și raportării financiare nr. 287/2017 și altor acte normative care reglementează domeniul auditat.
În aceste condiții, menționăm că auditul a demarat la data de 10 ianuarie curent, echipa de audit solicitând de la multiple entități relevante auditului, informații, rapoarte, decizii, acte de control etc. pentru perioada 1999-2021.
- La momentul elaborării și aprobării proiectului de Lege privind efectuarea auditului public extern în domeniul gazelor naturale, Curtea de Conturi l-a avizat pozitiv, deoarece este în strictă conformitate cu cerințele standardelor internaționale de audit INTOSAI, aplicarea cărora în Republica Moldova este obligatorie pentru toate instituțiile antrenate, în virtutea art. 49 din Acordul de Asociere RM – UE.
- În legătură cu prezența unui conflict de interese a Vicepreședintelui Curții de Conturi, Viorel Chetraru, menționăm că la data de 28 decembrie 2021, CCRM a aprobat Programul activității de audit pe anul 2022, care includea și misiunea de audit public extern în domeniul gazelor naturale. În aceeași zi, dl Vicepreședinte a depus o Declarație de independență, anunțând astfel despre conflictul de interese în cazul auditului la Moldovagaz. Declarația a fost depusă conform prevederilor Legii 133 din 17.06.2016 privind declararea averii și a intereselor personale, precum și a prevederilor Standardului ISSAI 130 (Codul etic).
În aceste condiții aducem la cunoștință că, dl Vicepreședinte nu este informat și nu este documentat despre mersul auditului, precum și nu va participa sub nici o formă la examinarea și aprobarea raportului de audit respectiv.
Practica de depunere a Declarațiilor de independență, privind conflictele de interes nu este una nouă, ci este una firească de aplicare în cazul când intervine necesitatea unor astfel de acțiuni. Drept exemplu, putem menționa că, în perioada 2017-2021, au fost depuse 22 de Declarații de independență privind conflictul de interese, de către auditorii de rând până la membrii CCRM, în strictă conformitate cu cerințele legale.
- În privința activității Președintelui Curții de Conturi, Marian Lupu, în calitate de Director la Departamentul de relații economice externe în cadrul Ministerului Economiei în anul 1999 și invocatul „ajutor juridic și tehnic acordat Gazpromului” subliniem că, informația distribuită este la fel un fals. Această entitate structurală a Ministerului Economiei niciodată nu a avut tangență cu Gazprom sau Moldovagaz și nu a avut în competența sa subiecte care vizează sectorul energetic, privatizările și raporturile de proprietate.
În final, informăm că echipa CCRM, antrenată în efectuarea auditului în domeniul gazelor naturale este una profesionistă, fiind desemnate persoane cu experiență îndelungată în domeniu, având în vedere complexitatea acestui audit și importanța majoră a subiectului dat.
Orice atac și diseminare de afirmații eronate pune în pericol buna desfășurare a acestei misiuni de audit, care în consecință ar putea să compromită rezultatele misiunii date.
În temeiul standardelor INTOSAI P1 – Declarația de la Lima privind Liniile Directoare referitoare la Principiile Auditului , INTOSAI P10 – Declarația de la Mexic privind independența ISA, precum și Legea nr. 2601/2017 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a Republicii Moldova, CCRM nu va admite ingerința în activitatea de audit public extern, desfășurată potrivit mandatului instituției.