Tradițional deja, în luna septembrie, Inspectoratul pentru Protecția Mediului, organizează Cupa Mediului la mini fotbal și întreceri la tenis de masă.
În acest an, la ediția a II, am fost bucuroși să ne revedem pe terenul de joc cu colegii din cadrul Ministerului Mediului și cei din Poliția Locală Iași.
Festivitatea a fost deschisă de către conducerea Inspectoratului, cu mențiunea că sportul dă posibilitate jucătorilor să-și dezvolte abilitățile de comunicare, să lucreze în echipă, să lege prietenii și să-și dezvolte personalitatea, acesta fiind și scopul organizării acestei competiții.
Astfel, la finalul probelor din acest an, Cupa Mediului a revenit echipei IPM, fiind urmată de echipa Poliției Locale Iași, locul II și respectiv echipa Ministerului Mediului, locul III.
Și la tenis de masă, din cei 16 participanți, locul I, i-a revenit dlui Alexandru Jaman, șef al Direcției control fond forestier, arii naturale protejate și spații verzi din cadrul IPM, fiind urmat de reprezentantul Poliției Locale Iași, locul II și cel al Ministerului Mediului, celorlalți participanți fiindu-le înmânate diplome de participare.