Cupa Federației la turism sportiv a revenit la Ungheni. Competițiile au avut loc în perioada 17-19 septembrie, la Trebujenii Orheiului.
Au participat sute de sportivi din 7 localități ale Republicii Moldova, inclusiv 28 de la Stația Orășenească a Tinerilor Turiști din Ungheni.
„La toate cele patru probe, unghenenii au urcat pe podium. La turism nautic s-au clasat pe locul I, la veloturism și turism montan – pe locul II, iar la turism pedestru – pe locul III. Urmare a punctajului acumulat, Cupa Federației a revenit la Ungheni, după o perioadă de doi ani”, comunică reprezentanții Primăriei municipiului.
De notat că, anterior, sportivii ungheneni au obținut trofeul respectiv, care este unul transmisibl, de mai multe ori, iar una dintre cupe a rămas pentru totdeauna la Stația Orășenească a Tinerilor Turiști din Ungheni, grație faptului că a fost câștigată de trei ori consecutiv.
Cristina Pendea