Președintele Federației Moldovenești de Fotbal (FMF), Leonid Oleinicenco, a efectuat o vizită de lucru la noua arenă sportivă din Nisporeni. Liderul forului fotbalistic de la Chișinău s-a întâlnit cu conducerea raionului și cu alți demnitari de stat, responsabili de reconstrucția stadionului.
Reprezentanții FMF declară că au contribuit la reamenajarea Arenei raionale, prin însemânțarea și îngrijirea gazonului natural, lucrări efectuate de experții federali, și prin instalarea nocturnei. În plus, Federația va asigura și cu o parte din fotoliile individuale, care vor fi instalate pe tribune în scurt timp.
„Am avut o discuție constructivă cu autoritățile publice locale. Am convenit ca din noul an școlar, care va începe la toamnă, să deschidem primele clase de fotbal la Nisporeni. La fel, am stabilit că vom contribui împreună, FMF și Consiliul raional, la funcționarea unui internat sportiv, cu profil fotbalistic, în limitele capacității de cazare din dotarea noii arene sportive din Nisporeni. Desigur, în cadrul proiectelor noastre comune, va fi utilizat și terenul sintetic, aflat în imediata apropiere și care, de asemenea, a fost construit cu suportul Federației. Sperăm ca autoritățile să finalizeze modernizarea Arenei cât mai curând, astfel încât țara noastră șă mai beneficieze de un stadion modern, iar echipa Speranța din localitate să joace meciurile de „acasă” chiar acasă”, a declarat Leonid Oleinicenco.
Stadionul din Nisporeni a fost dat în exploatare în anul 1979, fiind inaugurat în 1980, odată cu deschiderea Jocurilor Olimpice de vară de la Moscova. În 2017, după revenirea echipei locale pe prima scenă a fotbalului moldovenesc, autoritățile au decis ca arena să fie modernizată. Astfel, s-a decis că Stadionul va avea o capacitate de 6 mii de locuri (a 3-a categorie UEFA). Costul lucrărilor au fost estimate la 80 de milioane de lei.
Darea în exploatare a Arenei din Nisporeni este programată pentru sfârșitul anului 2021.
Doina Secrieru