Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) a prezentat, recent, în cadrul ședinței Comisiei de control al finanțelor publice (CCFP), Raportul auditului conformității gestionării patrimoniului public și a resurselor financiare publice de către Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) în perioada anilor 2017-2019, raport aprobat de CCRM la 22.12.2020.
Principalele concluzii și constatări ale raportului de conformitate au fost prezentate de către Viorel Chetraru, Vicepreședinte al CCRM, Vasile Moșoi, responsabil de monitorizarea misiunii de audit și Irina Ter-Cula, șef al echipei de audit.
Misiunea de audit a relevat faptul că, AGEPI, în perioada supusă auditului, a asigurat în mod corespunzător gestionarea veniturilor, acumularea integrală și conformă a acestora, efectuarea legitimă și prudentă a cheltuielilor, precum și administrarea transparentă și responsabilă a patrimoniului încredințat.
Totodată, au fost identificate unele deficiențe ale procesului bugetar, unele derogări și neconformități aferente administrării patrimoniului, precum și au fost remarcate unele riscuri, care nu au afectat semnificativ buna guvernare a patrimoniului public încredințat. În contextul dat, se atestă următoarele:
• Managementul domeniului proprietății intelectuale este efectuat în lipsa Programului de dezvoltare strategică a activității AGEPI pe termen mediu
• Din momentul obținerii statutului de autoritate administrativă centrală și modificarea principiilor de finanțare a activității AGEPI, activitatea acesteia nu urmărește obiectivul de a obține beneficii economice. Prin urmare, modificările instituționale atrag după sine reabordarea sistemului de tarifare a serviciilor prestate bazat pe costuri
• Având în vedere faptul că, AGEPI funcționează ca autoritate administrativă centrală, deja de aproape 2 ani, se denotă că, sistemul de tarifare a serviciilor prestate aplicat în cadrul AGEPI este depășit din punct de vedere al statutului entității obținut după reorganizarea instituțională și urmează a fi reorientat pe costuri reale și principii respective
• În procesul de planificare și utilizare a resurselor bugetare, AGEPI nu a asigurat valorificarea integrală a alocațiilor bugetare aferente unor cheltuieli în sumă totală de 23,8 mil. lei, sau de cca 40%. Prin urmare, regulile și principiile bugetare urmează a fi aplicate în procesul planificării/executării bugetului astfel încât să se asigure precizia planificării și executării acestuia, etc.
Misiunea de audit public a relevat și neconformități aferente înregistrării contabile a unor elemente patrimoniale, ceea ce a condiționat denaturarea valorii juste a patrimoniului gestionat în accepțiunea drepturilor de proprietate real deținute cu impact negativ posibil asupra procesului decizional aferent acestora.
În baza constatărilor auditului, au fost înaintate recomandări, menite să asigure remedierea neconformităților depistate, precum și diminuarea riscurilor identificate. Acestea se referă la managementul domeniului proprietății intelectuale, regulile și principiile bugetare, sistemul de tarifare a serviciilor prestate, remunerarea muncii conducerii agenției.
Cristina Pendea