„Și da, și nu. Eu, când am venit în funcția de primar, în 2003, vreo opt ani de zile am fost independent. În 2009 am decis să merg și eu politic. De ce? E bine să fii independent, dar nu-i atât de simplu” – a declarat primarul municipiului Hînceşti, Alexandru Botnari, care de 18 ani activează în administraţia publică locală.
În cadrul unui interviu pentru Europa Liberă, Primarul a mai spus: „Oricum, îți dorești în jurul tău o echipă, prin care, la nivel de partid, îți aduni și o echipă. Și de oameni cumsecade. Aceeași consilieri, de care depinde votul consiliului. Fiindcă astăzi primarul, fără deciziile consiliului, nu poate face nimic. Mai mult de jumătate de țară avem consilii cu care e imposibil să faci ceva. Nu poate primarul să decidă nimic până nu este decizia consiliului”, a adăugat Botnari.
La fel, el a spus că multe lucruri care în legislație sunt scăpate necesită, la nivel de Parlament, modificate, în ceea ce ține de administrația publică locală, ceea ce ține de Codul fiscal.
„Fiindcă astăzi, acele schimburi valutare sau băncile pe care le avem în teritoriu, farmaciile, stomatologiile private, care sunt astăzi multe în țară, și la nivel local de asemenea, la nivel local plătesc doar impozitul la salariu, dar acolo-s doar doi angajați. Pe autorizație nu se plătește nimic, băncile – nu se plătește nimic. Mai avem o problemă mare cu magazinele Linella sau Fourchete. Ei impozitele le plătesc aici, la oficiul central, în Chișinău, la nivel local nu rămâne nimic. Din păcate, sunt în Codul fiscal scăpări. Eu sunt de părere că odată ce se află în teritoriul respectiv și oamenii cheltuie banii acolo, cineva face beneficiu, ceva trebuie să rămână și în localitate, pentru ca noi, din acel puțin, să acumulăm câte puțin din toate structurile, ca apoi, noi tot mergem și-i facem un beneficiu cetățeanului, că-i facem stradă, că-i tragem apeduct. Lucrurile trebuie schimbate la nivel de guvern, la nivel de parlament”, a spus Botnari.
„În țara noastră, o spun așa cum este, s-a făcut mai mult politică decât reformă și rezultate. Dacă vă duceți la grădiniță și întrebați copiii despre anumiți politicieni, ei au să vă răspundă. La grădiniță, nu la școală”, a mai declarat Primarul.
La întrebarea „Dar vă gândiți să reveniți la PD? Sau să aderați la un alt partid?”, Alexandru Botnari a răspuns: „Mă gândesc la o formațiune nouă, cu oameni onești, vreau să fiu într-o echipă cu multă lume care a realizat…”.
Întrebat dacă formațiune nouă este din cele care și-au anunțat deja prezența pe scena politică, Botnari a declarat: „Nu. Poate în timpul apropiat va apărea încă ceva nou”.
Doina Munteanu