Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB) a venit cu o declarație în care subliniază că „PAS mituiește judecătorii Curții Constituționale cu pensii speciale pe banii cetățenilor”.
Igor Munteanu, liderul CUB, a spus că, în timp ce pensionarii de rând din Republica Moldova abia supraviețuiesc cu pensii majorate cu doar 15% în loc de 30%, iar economia națională trece prin cea mai neagră pagină a sa de la criza din 1999, Guvernul PAS pregătește pensii speciale de lux pentru judecătorii Curții Constituționale – între 55% și 80% din salariul lor exorbitant de 82.000 de lei lunar.
„Această inițiativă nu este doar o nedreptate socială, ci poate fi calificată drept o dovadă clară de corupție legalizată. În pragul alegerilor parlamentare cruciale, PAS încearcă să-și loializeze judecătorii Curții Constituționale, care vor avea un rol vital în validarea scrutinului. Simțind că pierde puterea, PAS folosește banii cetățenilor pentru a cumpăra influență și favoruri, subminând principiile fundamentale ale democrației din Republica Moldova”, a declarat politicianul.
CUB condamnă ferm această încercare cinică de manipulare și cere Parlamentului să respingă inițiativa în numele interesului public, al ordinii constituționale și al egalității fiecărui cetățean în fața legii.
„Recomandăm și altor grupuri politice să analizeze critic impactul acestei inițiative și să se distanțeze de manipulările puterii, punând pe prim plan interesul național”, a mai spus Igor Munteanu.