Începând cu 1 mai 2022, cuantumul alocației lunare de stat pentru mai multe categorii de populație a fost majorat cu 300 de lei. Astfel, alocația a crescut de la 950 de lei la 1250 de lei. O hotărâre în acest sens a fost aprobată, ieri, de Executiv.
Măsurile suplimentare de protecție socială, sub formă de majorări, se vor aplica următoarelor persoane: participanților la cel de-al Doilea Război Mondial; foștilor deținuți în lagărele de concentrare fasciste, în ghetouri, în alte locuri de detenție forțată, create de Germania fascistă și de aliații acesteia în perioada celui de-al Doilea Război Mondial; persoanelor angajate civil în armata de operații în anii celui de-al Doilea Război Mondial; persoanelor care s-au aflat în orașul Leningrad (Sankt Petersburg) în perioada blocadei (8 septembrie 1941 – 27 ianuarie 1944); persoanelor antrenate de organele puterii locale la strângerea munițiilor și a tehnicii militare, la deminarea teritoriului și a obiectelor în anii celui de-al Doilea Război Mondial.
Potrivit datelor Casei Naționale de Asigurări Sociale, din aceste categorii fac parte circa 179 persoane.