Astăzi, d-ul Ioan Goreanu a depus actele pentru a se înregistra în calitate de candidat la funcția de primar al satului Puhoi. Aceasta comunică fosta conducere a satului Puhoi din raionul Ialoveni, Petru Frunze, actual – deputat în Parlamentul Republicii Moldova, informează Provincial.
„Ioan Goreanu a fost propus să candideze prin vot unanim de adunarea generală a locuitorilor la care au participat reprezentanți locali de la toate partidele politice. Nu este membru de partid, însă împreună cu echipa locală care am muncit pentru dezvoltarea satului îl vom susține la soluționarea problemelor locale. Acum va avea sprijinul Guvernului dar și al meu personal pentru a realiza obiectivele propuse, construcția rețelelor de canalizare și a drumurilor, deschiderea rutei de pasageri, renovarea sălii de concerte a casei de cultură, întreținerea tuturor proiectelor, etc.”, a scris Frunze, pe o rețea socială.
„Goreanu Ioan este o persoană inteligentă, are studii postuniversitare în România, are experiență necesară și mult curaj pentru a înfrunta toate provocările, (nu va ceda în fața celor care își doresc să mai conducă o dată primaria). Solicit consătenilor care își doresc condiții decente de viață în localitate, să informați prietenii, rudele, vecinii ca d-ul Ioan Goreanu este persoana care nu va dezamăgi așteptările”, a conchis fosta conducere a localității.
De menționat că alegerile locale vor avea loc la 20 octombrie 2019.
Dina Roșca