În orașul Drochia continuă lucrările de reabilitare și extindere a sistemului de aprovizionare cu apă, executate în cadrul unui proiect implementat de ADR Nord și finanțat de Uniunea Europeană. În urma implementării acestui proiect, peste 20 de mii de drochieni vor avea acces la apă potabilă sigură.
Miercuri, 31 martie 2021, specialiști în monitorizarea proiectelor din cadrul ADR Nord au efectuat o vizită de monitorizare în teren, pentru a verifica progresul executării lucrărilor în cadrul proiectului. Împreună cu părțile implicate în procesul de implementare a proiectului, reprezentanții ADR Nord și consultanții regionali GIZ Moldova s-au deplasat pe șantierul stației de pompare a apei, unde împreună cu proiectantul au discutat despre un șir de aspecte tehnice de care urmează să țină cont antreprenorul responsabil de executarea lucrărilor de construcție-montaj. Lucrările sunt efectuate în corespundere cu graficul de execuție.
Lucrările de construcție-montaj finanțate de Uniunea Europeană includ măsuri de infrastructură precum reabilitarea și extinderea a 3,6 km de aducție a apei brute (A9), 3,2 km de aducție a apei (A9), 17,3 km rețele de distribuție (A1), reabilitarea a 5 sonde și a rezervoarelor de apă existente pe teritoriul SP-2, cu V=1000 m3 fiecare, a stației de pompare SP-3, unde vor fi montate 2 grupuri de pompare, rezervoarele existente de pe teritoriul SP-3 (V=2000 m3, 1 rezervor), (V=1000 m3, 1 rezervor), (V=500 m3, 2 rezervoare). Populația orașului Drochia va beneficia și de o stație nouă de purificare a apei potabile, care va include stație de clorinare și filtrare a cărbunelui activat și o stație modernă de pompare a apei.
Lucrările au demarat la începutul lunii noiembrie 2020 și urmează să fie executate până la sfârșitul anului curent. Valoarea contractului de antrepriză, semnat cu SRL „Polimer Gaz Conducte”, constituie 82,87 milioane de lei, din care 5,64 milioane de lei reprezintă cofinanțarea din partea Primăriei orașului Drochia și 500 de mii de lei – din partea Consiliului raional Drochia.
Implementarea măsurilor de aprovizionare cu apă a orașului Drochia va contribui la modernizarea infrastructurii pentru furnizarea acestui serviciu, sporirea ratei de conectare și accesul populației la apă potabilă sigură, îmbunătățind astfel condițiile de trai ale cetățenilor și menținând starea de sănătate ale acestora.
Măsura investițională „Îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă în orașul Drochia”, realizată de ADR Nord, este finanțată de Uniunea Europeană în cooperare cu proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”, implementat de GIZ Moldova în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ).
Cristina Pendea