La Casa Fotbalului a avut loc astăzi tragerea la sorţi pentru desemnarea echipei care va fi considerată gazdă a finalei Cupei Moldovei Moldtelecom, ediția 2022/2023. Astfel, în urma tragerii la sorți, CSF Bălți a devenit gazda nominală a meciului.
Finala CSF Bălți – Sheriff Tiraspol se va juca pe 28 mai, de la ora 20.00. În premieră, finala Cupei se va disputa la Hîncești. Partida va fi transmisă în direct de posturile de televiziune N4 și We Sport.
Pentru formația CSF Bălți aceasta va fi prima finală din scurta istorie a echipei fondată în 2020. Dar pentru echipele bălțene care au evoluat după independență în competițiile interne, aceasta va fi a 4-a finală. Ultima dată, în 2017, Zaria Bălți era surclasată în finală de Sheriff cu 5-0. Cu un an mai devreme, însă, în 2016 Zaria a câștigat singurul trofeu din istoria orașului Bălți, după 1-0 cu Milsami. A mai fost o finală în 2011, când Olimpia Bălți a cedat în fața echipei Iskra Rîbnița cu 1-2.
De partea cealaltă, Sheriff ajunge la cea de-a 15 finală de Cupă, în 11 dintre care a ieşit învingătoare, în anii: 1999, 2001, 2002, 2006, 2008, 2009, 2010, 2015, 2017, 2019 și 2022. Tiraspolenii au ratat Cupa de trei ori: în 2004, 2014 și 2021, în primele două finale fiind învinși de Zimbru Chişinău, iar în 2021 – de Sfîntul Gheorghe.
Anterior, în posesia râvnitului trofeu au mai intrat echipele Bugeac Comrat (1992), Tiligul Tiraspol (1993, 1994, 1995), Constructorul-93 Chișinău (1996, 2000), Zimbru Chișinău (1997, 1998, 2003, 2004, 2007, 2014), Nistru Otaci (2005), Iskra-Stal Râbnița (2011), Milsami Orhei (2012, 2018), FC Tiraspol (2013), Petrocub Hîncești (2020) și Sfîntul Gheorghe Suruceni (2021).