
Viceprim-ministra pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, Cristina Gherasimov și ministra pentru Afaceri Europene a Suediei, Jessica Rosencrantz, au efectuat astăzi, 7 mai, o vizită comună în raionul Ialoveni, în cadrul căreia a avut întrevederi la Consiliul raional cu administrația raionului – președinta Natalia Eremie și vicepreședintele Petru Beregoi, precum și o ședință de lucru cu primarii localităților raionului.
Președinta raionului Ialoveni, Natalia Eremia, a mulțumit ministrei Jessica Rosencrantz pentru sprijinul constant oferit de Suedia în procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Totodată, a adresat un mesaj de mulțumire Guvernului Republicii Moldova pentru investiția în implementarea proiectelor de dezvoltare a comunităților locale prin intermediul Programului Național „Satul European”, dar și a altor proiecte ce aduc schimbarea în domeniile de mediu, educație, sănătate, tineret, infrastructură.
Viceprim-ministra integrării europene a purtat o discuție cu primarii, în cadrul căreia le-a vorbit despre progresele înregistrate până acum de Republica Moldova în procesul de integrare europeană și etapele pe care urmează să le parcurgem pentru consolidarea capacităților instituțiilor publice de a accesa fonduri europene ca să implementeze proiecte, care să contribuie la dezvoltarea localităților și la bunăstarea cetățenilor.
Ministra pentru Afaceri Europene a Suediei, Jessica Rosencrantz, a declarat în cadrul întrunirii cu primarii că „Suedia este un partener de nădejde a Republicii Moldova în parcursul european, iar toată asistența oferită de Uniunea Europeană pentru realizarea acestui deziderat reprezintă o oportunitate unică de a aduce schimbarea și apropierea de marea familie europeană”.
Primarii localităților raionului au mulțumit Guvernului Republicii Moldova pentru susținerea dezvoltării localităților prin diverse proiecte și accesări de fonduri, iar Suediei, pentru sprijinirea parcursului european al țării noastre. Totodată, primarii au venit cu solicitarea de a realiza un schimb de experiență cu primarii localităților din Suedia, pentru a împărtăși și oferi suport în materie de valorificare a potențialului fondurilor europene, atunci când vor fi disponibile Moldovei.
Vicepremierul Cristina Gherasimov și ministra pentru Afaceri Europene a Suediei, Jessica Rosencrantz, au participat și la festivitatea consacrată Zilei Europei, marcată la 9 mai, fiind organizată de Consiliul raional Ialoveni și Primăria orașului Ialoveni la ,,Teatrul de Vară” din orașul Ialoveni. La această manifestare publică au fost prezenți câteva sute de cetățeni, unde cele 30 de instituții de învățământ din raion au reprezentat cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, punând accentul pe cultură, tradiții, obiceiuri și multe alte aspecte distinctive.
Natalia Eremia a vorbit în cadrul acestui eveniment despre finanțările care s-au făcut în ultimii 3 ani în raionul Ialoveni de către Guvernul Republicii Moldova, inclusiv din fondurile alocate de Uniunea Europeană, în special Suedia. De asemenea, președinta raionul a adus în discuție și oportunitățile pe care le oferă în prezent administrația publică centrală pentru dezvoltarea serviciilor publice locale și crearea condițiilor necesare de infrastructură, sanitație, apeduct, educație și sănătate.
Cristina Gherasimov și Jessica Rosencrantz, au avut o discuție cu cetățenii despre multiplele oportunități de care vor beneficia oamenii odată cu aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, precum și despre importanța consolidării eforturilor tuturor cetățenilor pentru atingerea obiectivului dat.
În cadrul acestei sesiuni de discuții, directorul executiv al Asociației Obștești ,,Eco-Răzeni”, Sergiu Gurău, a prezentat programele de incluziune socială, de protecție a mediului, și programele de granturi pentru activismul civic al tinerilor pe care le implementează în parteneriat cu Consiliul raional Ialoveni și cu suportul financiar oferit de Suedia.
Oficialitățile au vizitat expozițiile amenajate de instituțiile de învățământ din localitățile raionului la tematica celor 27 de state membre ale Uniunii Europene.
Cu prilejul Zilei Europei, pe scena Teatrului de Vară s-a desfășurat un spectacol muzical-coregrafic de celebrare a valorilor Uniunii Europene, cu participarea Orchestrei raionale de fanfară Ialoveni, a Orchestrei raionale de muzică populară ,,Porumbița” și a instituțiilor de educație timpurie: ,,Regina Maria”, ,,Andrieș” și ,,Lăstărel” din orașul Ialoveni.