Contractul de finanțare dintre Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru realizarea proiectului ”Livada Moldovei” a fost extins până la 27 mai 2023. Legislativul a aprobat în două lecturi, proiectul de ratificare a amendamentelor la Contractul de finanțare și la Scrisoarea de însoțire, informează PROVINCIAL.
Modificările efectuate au ca scop implementarea cu succes a proiectului ”Livada Moldovei” si valorificarea resurselor BEI destinate restructurării sectorului horticol și vitivinicol al Republicii Moldova. În conformitate cu amendamentul la Contractul de Finanțare, BEI va oferi sumele nedebursate din creditul pentru realizarea proiectului în circa 35 de tranșe.
Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare Viorel Gherciu a prezentat documentul în plenul Parlamentului și a menționat: „Modificările și completările incluse sunt temeinice și imperativ necesare. Acestea oferă soluții financiare la condiții avantajoase pentru sectorul agroalimentar, având un impact important asupra durabilității sectorului. În general, acestea sunt focusate pe exportul de produse cu valoare adăugată, întrucât necesitatea asigurării competitivității produselor autohtone pe piața externă este stringentă. Companiile autohtone din sectorul horticol și vitivinicol, vor beneficia de un șir de avantaje economice, precum: Tehnologizarea și mecanizarea proceselor de producere primară a producției horticole, prin promovarea metodelor intensive și super-intensive de producere a fructelor; Dotarea cu sisteme de irigare și anti-grindină a livezilor și altor plantații horticole; Modernizarea și tehnologizarea proceselor post-recoltare și procesare a producției horticole; Dezvoltarea pepinierelor pentru producerea materialului săditor autohton; Îmbunătățirea controlului sanitar și fitosanitar în scopul armonizării standardelor naționale pentru fructele în stare proaspătă la standardele relevante ale UE; Diversificarea piețelor de desfacere ale țării prin asigurarea autenticității producției horticole fabricate; Dezvoltarea sistemului de cercetare-inovare ca parte indispensabilă a sectorului horticol autohton.”
Contractul de finanțare cu BEI pentru realizarea proiectului ”Livada Moldovei” a fost semnat pe 31 iulie 2014. Valoarea acestuia constituie 120 de milioane de euro. Termenul contractului a expirat la 23 mai 2021, iar extinderea acestuia s fost necesară în vederea valorificării integrale a împrumutului oferit. Obiectivul final al proiectului este dezvoltarea durabilă a sectorului horticol și vitivinicol al Republicii Moldova prin promovarea exportului de produse cu valoare adăugată.
Cristina Pendea