
Agenția de Dezvoltare Regională Centru și Consiliul Raional Hîncești au semnat astăzi contractul de finanțare pentru finalizarea construcției și amenajarea Complexului Turistic Sportiv din Municipiul Hîncești.
Potrivit unui comunicat, aceste lucrări vor fi desfășurate în cadrul proiectului „Turismul, agrementul și sportul – converg ferm la Hîncești pentru o perspectivă turistică regională și interregională durabilă”, un proiect strategic pentru dezvoltarea infrastructurii turistico-sportive în Regiunea de Dezvoltare Centru.
Documentul a fost semnat de către Ion Pînzari, directorul ADR Centru, și Iurie Levinschi, președintele Consiliului Raional Hîncești, în cadrul unui eveniment desfășurat la Hîncești, cu participarea reprezentanților administrației publice locale, a partenerilor, și a societății civile.
Proiectul, în valoare totală de 25,21 milioane lei, dintre care peste 22,53 milioane lei reprezintă contribuția din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), își propune să contribuie la creșterea atractivității turistice și economice a raionului Hîncești, prin modernizarea infrastructurii de agrement și valorificarea potențialului local în domeniul turismului sportiv.
Printre obiectivele principale ale proiectului se numără:
- finalizarea și amenajarea Complexului Turistic Sportiv Hîncești, care va deveni un punct de atracție regională;
- îmbunătățirea accesului rezidenților și vizitatorilor la activități turistico-sportive și sociale;
- dezvoltarea infrastructurii conexe, inclusiv 0,15 km de drumuri de acces, crearea a 50 de locuri de cazare și amenajarea unei suprafețe de peste 1 ha.
Autoritățile locale își propun ca prin realizarea acestui proiect, peste 112.000 de locuitori ai raionului Hîncești și numeroși vizitatori să beneficieze de condiții moderne pentru activități recreative și sportive, iar regiunea va deveni mai competitivă din punct de vedere turistic, economic și social.
„Acest proiect este o investiție în calitatea vieții oamenilor și în potențialul de dezvoltare al întregii regiuni. Valorificarea turismului și sportului ca factori de creștere economică va genera noi oportunități pentru locuitori și va contribui la crearea unei imagini atractive a raionului Hîncești la nivel regional și internațional”, a declarat Ion Pînzari, directorul ADR Centru.
La rândul său, Iurie Levinschi, președintele Consiliului Raional Hîncești, a subliniat că „semnarea contractului marchează începutul unei etape importante pentru comunitatea noastră. Investițiile în infrastructura turistică și sportivă nu doar că vor îmbunătăți condițiile de viață, dar vor atrage vizitatori și vor stimula economia locală.”
Proiectul are un termen estimat de implementare de 24 de luni și se aliniază obiectivelor de dezvoltare regională, contribuind la crearea unei rețele integrate de infrastructuri turistico-sportive în Regiunea Centru. În perioada următoare, va fi inițiată procedura de licitație publică în vederea selectării antreprenorului care va executa lucrările în cadrul proiectului.