Cinci persoane, membrii unui grup infracțional, cu vârsta cuprinsă între 26 și 51 de ani, domiciliați în municipiul Chișinău și Bălți, sunt cercetate penal pentru introducerea prin contrabandă pe teritoriul Republicii Moldova, confecționarea și comercializarea articolelor prețioase. Liderul grupului este reținut pentru 72 de ore, ceilalți patru membri fiind cercetați în libertate.
Pe parcursul a șase luni de documentare, ofițerii Direcției investigare a fraudelor economice în comun cu angajații Inspectoratului de Poliție Buiucani, în colaborare cu Procuratura municipiului Chișinău, oficiul Buiucani, au stabilit că suspecții dețineau și administrau cinci întreprinderi ce importau ilegal, pe teritoriul țării, articole şi bijuterii din aur, metale prețioase, precum şi materie primă, prin zona transnistreană și de nord a hotarului. Acestea, erau ulterior comercializate în magazine specializate, fără careva acte de provenienţă, iar încasarea numerarului se făcea fără achitarea impozitelor prevăzute de legislaţia fiscală.
De asemenea, suspecții obţineau articole din aur din activitatea de lombard, şi anume, persoanele care nu achitau suma încasată pentru bunul gajat, erau lipsite de acesta, care ulterior era expus spre comercializare prin aceleaşi modalităţi.
Astfel, în perioada 01 – 02 martie curent, forțele de ordine au efectuat 17 percheziții la domiciliile și magazinele întreprinderilor suspecților, unde au fost depistate articole din metale prețioase și aur topit, în cantitate de peste 52 000 grame, pietre prețioase (diamante, rubin, etc.), în valoarea totală de peste 70 000 000 lei, fără careva acte de proveniență, acte de achiziții, contracte, agende cu înscrisuri de ciornă a contabilității negre, mijloace bănești în sumă de 300 000 lei, a căror proveniență nu a putut fi justificată.
Pe acest caz, a fost inițiată o cauză penală în baza art.244 alin 2 „Evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor” și art. 248 „Contrabanda” Cod Penal al RM. Conform legislației în vigoare persoanele culpabile se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani.
Actualmente, se întreprind acțiuni pentru reținerea celorlalte persoane implicate în schema de contrabandă și comercializarea articolelor din metale prețioase și diamante.