Reparația drumului regional G108 M5 – Florești – Anenii Noi, km 9,00-16,08, Etapa I, continuă conform graficului de execuție stabilit.
Până în prezent, s-au realizat lucrări de terasament în volum de aproximativ 36802,3 metri cubi, construcția trotuarelor cu montarea bordurilor pe o lungime de 1437 metri liniari și aplicarea pavajelor pe o suprafață de 2333,3 metri pătrați.
De asemenea, a fost amenajat sistemul rutier pe o suprafață de 14350 metri pătrați, inclusiv construcția și reparația parțială a podețelor.
În șantier sunt mobilizate 3 echipe, un număr de aproximativ 40 muncitori și 21 utilaje speciale.
Lungimea tronsonului supus reparației constituie 7 kilometri, iar finalizarea lucrărilor este planificată pentru luna decembrie 2024.
Reparația acestui drum va îmbunătăți infrastructura regională, contribuind la creșterea siguranței și confortului pentru toți participanții la trafic.