În temeiul art. 13 și 42 din Legea nr. 436/2006 privind administraţia publică locală; pct. 1; 2 și 3 din Regulamentului-cadru privind constituirea şi funcţionarea consiliilor locale şi raionale, aprobat prin Legea nr. 457/2003; Hotărârii Comisiei Electorale Centrale nr.1647 din 30 noiembrie 2023 “Cu privire la convocarea în prima şedinţă a consilierilor Consiliului raional Rîșcani”, a hotărârii Consiliului Electoral de Circumscripției nr.27, Rîșcani nr. 185 din 24 noiembrie 2023 cu privire la confirmarea legalității alegerilor locale generale din 5 noiembrie 2023 în Circumscripția Electorală Rîșcani, nr.27, validarea și atribuirea mandatelor de consilier în Consiliul raional Rîșcani și declararea candidaților supleanți în Consiliul raional Rîșcani, la data de 12 decembrie 2023, ora 10.00, s-au convocat în prima ședință consilierii Consiliului raional Rîșcani.
Conform prevederilor legale ședința a fost deliberativă fiindcă au participat 31 consilieri.
Lucrările ședinței de constituire au fost conduse de cel mai în vârstă consilier dintre cei prezenți la ședință, doamna Florescu Maria, fiind asistată de cel mai tânăr consilier prezent la ședință, domnul Igor Stoian. În cadrul ședinței au fost dezbătute doar chestiuni incluse pe ordinea de zi.
Petrașescu Anatolie, reprezentantul Comisiei Electorale Centrale a dat citire hotărârei nr. 185 din 24 noiembrie 2023 cu privire la confirmarea legalității alegerilor locale generale din 5 noiembrie 2023 în Circumscripția Electorală Rîșcani, nr. 27, validarea și atribuirea mandatelor de consilier în Consiliul raional Rîșcani și declararea candidaților supleanți în Consiliul raional Rîșcani.
Rodica Postolachi, secretara Consiliului Raional, a felicitat consilierii raionali asigurându-i de înalte considerațiuni, felicitându-i sincer cu ocazia primirii mandatului de consilier raional, dorindu-le sănătate și succese în realizarea celor mai înalte obiective.
În continuare fiecare președinte, vicepreședinte sau secretar al fracțiuniilor au prezentat declarațiile despre inițierea constituirii fracțiunilor și alianțelor. Cu privire la inițierea constituirii comisiilor consultative de specialitate ale consiliului raional, doamna secretară a Consiliului raional a informat despre prevederile legale. S-a decis constituirea comisiilor de specialitate în cadrul următoarei ședințe.
Tot la acestă ședință, aleșii raionali au luat act de demisia din data de 12.12.2023 a domnului Vasile Secrieru din funcția de președinte al raionului, domnului Sergiu Prisacari din funcția de vicepreședinte al raionului și domnului Igor Stoian din funcția de vicepreședinte al raionului.