Consiliul raional Ialoveni s-a întrunit astăzi, 24 ianuarie, în ședință extraordinară, unde au fost examinate și aprobate 16 subiecte. Până a se întruni în ședință, consilierii au examinat proiectele de decizii în cadrul Comisiilor consultative de specialitate.
După onorarea simbolicii de stat a Republicii Moldova, în calitate de președinte al ședinței a fost aleasă doamna Adelina Ghețiu, consilier raional.
În cadrul ședinței, conform ordinii de zi, consilierii raionali au aprobat 16 proiecte de decizii, printre care: corelarea, bugetului raional Ialoveni pentru anul 2025, aprobat prin Decizia Consiliului raional nr.7/1 din 20 decembrie 2024, la capitolul ,,Venituri” cu suma de 24 973,8 mii lei și la capitolul „Cheltuieli” cu suma de – 24 973,8 mii lei.
De asemenea, Consiliul raional a aprobat alocarea mijloacelor financiare din soldul disponibil al Bugetului raional, pentru elaborarea documentației tehnice a proiectului „Descoperă Ialoveni – Recorduri Guinness, Muzee și Vinuri”, inclusiv alocarea de resurse primăriilor localităților: Răzeni, Horești, Gangura, Puhoi și Țipala pentru susținerea parțială a serviciului de pompieri.
Printre subiectele dezbătute și aprobate în cadrul ședinței se mai enumeră:
- Aprobarea statelor de personal ale Școlii Sportive pentru Copii și Tineret Ialoveni.
- Majorarea bugetului raional Ialoveni pentru anul 2025, aprobat prin Decizia Consiliului raional nr. 7/1 din 20 decembrie 2024, cu suma de 112,3 mii lei, pentru acoperirea cheltuielilor instituțiilor de învățământ general și ale școlii sportive.
- Aprobarea modificărilor la Programului raional privind repartizarea mijloacelor fondului rutier pentru anul 2025, pentru întreținerea și reparația drumurilor locale ale raionului Ialoveni.
- Aprobarea Regulamentului Casei raionale de cultură ,,Andrei Ungureanu”.
- Aprobarea Cadastrului funciar, conform situației din 1 ianuarie 2025, în hotarele a 25 de unităţi administrativ-teritoriale de nivelul întâi, cu o suprafaţă de 78349,77 ha.
- Instituirea Comisiei specializate pentru desfășurarea concursului privind ocuparea funcției publice vacante de șef al Direcției generale educație Ialoveni.
- Aprobarea metodologiei de calcul a taxei pentru închirierea locuințelor sociale din fondul public de locuințe, pentru beneficiarii de locuințe sociale.
- transmiterea în comodat, pe un termen de 5 ani, a bunul imobil construcție cu nr. cadastral 2313114.022.01 și suprafața totală de 239,8 mp., din satul Cărbuna, Centrului de Sănătate Răzeni.
Totodată, în cadrul ședinței, Consiliul raional a aprobat prelungirea prin act adițional a duratei Acordului de finanțare nr.17.580/01.08.2024 încheiat între Consiliul raional Ialoveni și Consiliul Județean Arad, România, până la data de 31.12.2025, pentru finalizarea implementării Proiectului ,,Construcția stadionului raional Ialoveni”.