Consiliul raional Ialoveni a anunțat organizarea ediției ordinare a concursului ”Topul personalităților” la 11 nominalizări, informează PROVINCIAL.
Potrivit autorităților, concursul are drept obiective stimularea dezvoltării antreprenoriatului, promovarea produselor şi serviciilor agenţilor economici, recunoaşterea de către administraţia publică a meritelor deosebite ale unor oameni din diverse domenii de activitate (administrație publică, ocrotirea sănătății, asistență socială,cultură, educație, sport etc).
“Evaluarea performanțelor participanților în concurs revine unei comisii speciale, instituită prin dispoziție a președintelui raionului Ialoveni. Vor fi apreciați agenţii economici, care au obţinut, în anul 2021, cele mai bune rezultate în activitate, precum și reprezentanții domenilor de ordin social, care au înregistrat realizări remarcabile şi a căror contribuţie are un impact considerabil asupra dezvoltării socio-economice, influenţează substanţial asupra creării unei imagini pozitive a raionului în plan republican şi internaţional.
Aceste informații vor fi incluse în dosare speciale, iar înaintarea candidaţilor pentru participare la concurs urmează a fi realizată de către colectivele de muncă, autorităţile publice locale, serviciile publice descentralizate şi desconcentrate, organizațiile sindicale, asociațiile obștești. Comisia va examina și cererile personale pentru participare în concurs”, se arată în mesajul autorităților.
Prezentarea documentelor pentru participare la concurs durează până în data de 30 iunie 2022
Nominalizările concursului:
- ”Cel mai bun antreprenor în sfera prestări servicii”
- ”Cel mai bun antreprenor în domeniul agriculturii”
- ”Cel mai bun antreprenor în sfera de producere”
- ”Personalitatea anului în domeniul culturii”
- ”Personalitatea anului în domeniul politicilor de tineret”
- ”Personalitatea anului în domeniul ocrotirii sănătății”
- ”Personalitatea anului în domeniul educației”
- ”Personalitatea anului în domeniul administrației publice”
- ”Personalitatea anului în domeniul asistenței sociale”
- ”Personalitatea anului în domeniul sportului”
- ”Personalitatea anului în domeniul apărării ordinii publice și a ordinii de drept”