Consiliul raional Ialoveni a primit astăzi, 29 august, un microbuz școlar achiziționat de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, cu suportul Guvernului României.
Unitatea de transport primită de Consiliul raional Ialoveni urmează să fie dată în folosință Gimnaziului Gangura, pentru a asigura transportarea elevilor din Misovca la această instituție, întrucât, de la 1 septembrie, Gimnaziul Misovca a trecut prin procesul de reorganizare.
Microbuzul școlar este de model Renault „Master”, anul producerii 2023, fiind dotat cu 17 locuri, cu sistem de închidere centralizată a ușilor acționată automat numai în momentul în care vehiculul este în mișcare şi care se dezactivează când acesta este oprit, asigurând un plus de siguranță în cazul acționării involuntare a ușilor de către copii.
Vehiculul dispune de trei uși, două dintre care pentru pasageri: o ușă pe partea dreaptă opusă șoferului, care deservește cele două locuri de lângă șofer și una care deservește salonul de pasageri.
Precizăm că, Ministerul Educației și Cercetării a repartizat astăzi primele 40 de autobuze școlare din cele 69 procurate cu sprijinul Guvernului României.