În prima jumătate a zilei de astăzi, Preşedintele raionului Hînceşti, Iurie Levinschi însoțit de vicepreşedinte Lilia Tănase, au întreprins o vizită la Instituţia religioasă Centrul Creștin “SAREPTA” din comuna Sărata Galbenă unde sunt găzduiți 104 de refugiați.
Conducerea raionului s-a deplasat la centru cu o echipă de cadre medicale calificate în pediatrie şi obstretică şi ginecologie pentru a asigura oferirea asistenței medicale necesare copilaşilor şi doamnelor plasate.
“Pe această cale ținem să aducem sincere mulțumiri dl Petru Ciubotaru, directrorul spitalului raional Hînceşti care a făcut posibilă deplasarea echipei de medici pentru a consulta persoanele venite din Ucraina.
Mulțumim doamnelor Aliona Starinschi, Elena Andronic şi Gheorghe Zegrea care au fost atât de receptivi în oferirea acestei asistențe.
Reiterăm faptu că autoritatea publică de nivelul II al raionului Hînceşti va continua să ofere tot sprijinul posibil refugiaților pentru crearea unui climat cât mai confortabil, liniştit şi sigur pentru persoanele respective”, spune Consiliul raional Hâncești.