Ieri, 2 noiembrie 2022, Președintele Raionului Cimișlia, Mihail Olărescu a avut o întrevedere cu Excelența Sa, Uldis Mikuts, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Letonia în Republica Moldova și Valeriu Dragnev, Consul Onorific al Republicii Letonia în Republica Moldova, informează PROVINCIAL.
Potrivit autorităților, scopul vizitei delegației letone a vizat segmentul economic și posibilitatea de cooperare economică.
În cadrul discuției comune cu președintele raionului, reprezentanții APL de nivelul I, șefii direcțiilor și secțiilor din cadrul Consiliului Raional Cimișlia au fost expuse propuneri, idei și schimb de informații.
„Sunt deschis să împărtășesc greșelile și practicile cu care ne-am confruntat în anumite sectoare economice, precum și să vă ofer exemple din perspectiva integrării europene”, a declarat Excelența Sa, Uldis Mikuts.
„Sperăm la consolidarea relațiilor bilaterale și posibilitățile de extindere a cooperării în perspectiva dezvoltării anumitor sectoare economice”, a subliniat Mihail Olărescu.
La rândul său, Excelența Sa, Uldis Mikuts a prezentat o expoziția „Latvian Treasures”, ce poate fi vizitată în incinta consiliului raional până la finele săptămânii viitoare.
Totodată, programul vizitei a cuprins o vizită la Liceul Teoretic „Ion Creangă” din orașul Cimișlia, unde elevii și-au demonstrat ospitalitatea printr-o prestație artistică.