Un obiectiv propus spre realizare al Consiliului Raional Cahul este susținerea și promovarea sportivilor din raion. Astfel, recent, dl Marcel Cenușa, președintele raionului Cahul, a avut o întrevedere la Ministerul Educației și Cercetării cu secretarul de stat, dl Marian Stan, responsabil de domeniul tineret și sport, precum și cu președinții unor federații sportive din Republica Moldova, informează PROVINCIAL.
În cadrul evenimentului, oficialii au abordat problemele ce țin de domeniul sportului, măsurile de promovare și susținere a sportivilor din raionul Cahul.
“Părțile au semnat Acorduri de colaborare între Consiliul Raional Cahul și Federațiile sportive de Volei, Basket, Fotbal, Lupte, Badminton și Rugby, ceea ce va contribui la dezvoltarea sportului în raionul Cahul, pregătirea sportivilor, precum și asigurarea participării acestora la competițiile naționale și internaționale” – comunică autoritățile raionale.
Acordurile menționate au fost aprobate în cadrul ședinței Consiliului Raional Cahul din 16 decembrie 2021.
“După semnarea acordurilor de colaborare, dl Marcel Cenușa, președintele raionului, împreună cu directorul școlii raionale sportive, dl Serghei Guglea și președintele Federației de Lupte, dl Nicolae Ceban, au vizitat sala de judo și sala de lupte greco-romane din cadrul Centrului Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale, unde s-au întâlnit cu Victor Ciobanu, campionul mondial la lupte greco-romane și Danalachi Maxim, discipolul rezervelor olimpice, originar din municipiul Cahul” adaugă Consiliul rational Cahul.
De asemenea, Consiliul Raional Cahul a procurat echipament sportiv în sumă de 50000 lei, care a fost înmânat de către dl Marcel Cenușa sportivilor Clubului Sportiv „WOLF PACK ACADEMY”, care practică sportul Jiu-Jitsu. Echipa menționată a participat la mai multe competiții sportive, unde a ocupat locuri premiante.
Cristina Pendea