Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a stabilit încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese în privința unui primar sătesc din raionul Rezina, care având interes personal ce rezulta din relațiile sale cu persoana apropiată – sora, care activează în cadrul primăriei, a semnat și a adoptat acte administrative și juridice în privința acesteia.
După rămânerea definitivă a actului de constatare, ANI va sesiza organul competent în vederea inițierii procedurii de revocare din funcția de primar a persoanei supuse controlului. Aceasta urmează a fi decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție publică sau o funcție de demnitate publică, inclusiv funcția de primar, pe o perioadă de 3 ani, din data încetării înainte de termen a mandatului, cu înscrierea în Registru de stat al persoanelor care au interdicție de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică.
Prin alt act de constatare, în privința surorii, ANI a constatat încălcarea regimului juridic al restricțiilor manifestat prin exercitarea funcției publice în cadrul Primăriei, în subordinea nemijlocită a fratelui său. Și în acest caz, după rămânerea definitivă a actului de constatare, ANI va sesiza organul competent în vederea încetării raporturilor de muncă a persoanei supuse controlului.
Actele de constatare pot fi vizualizate integral pe pagina oficială a ANI, în secțiunea – ANI interactiv.
Dina Roșca