Având temei decizia Consiliului raional Ialoveni privind desfășurarea concursului „Topul raional al personalităților”, președintele raionului, Ghenadie Sajin, a semnat dispoziția privind organizarea noii ediții a Concursului, informează Provincial.
Potrivit consiliului raional, concursul are drept obiective stimularea dezvoltării antreprenoriatului, promovarea produselor şi serviciilor agenţilor economici din raion, recunoaşterea de către administraţia publică a meritelor deosebite ale unor oameni din diverse domenii de activitate (administrație publică, ocrotirea sănătății, asistență socială,cultură, educație, sport etc).
„Vor fi apreciați agenţii economici, care au obţinut, în anul 2018, cele mai bune rezultate în activitatea lor, precum și reprezentanții domeniilor de ordin social, care înregistrează realizări remarcabile şi a căror prestanţă are un impact considerabil asupra dezvoltării socio-economice, influenţează substanţial asupra creării unei imagini pozitive a raionului în plan republican şi internaţional”, se menționează într-un comunicat al consiliului raional.
În acest sens a fost instituită comisia raională, care are împuterniciri să evalueze performanțele participanților și să desemneze învingătorii.
Din componența comisiei fac parte Sajin Ghenadie – președintele raionului, Carmanu Lilian, Istratiev Victor,Mereacre Oleg – vicepreședinți ai raionului, Mereacre Nicolae – secretarul raionului, Racu Valeriu – șef Direcție Finanțe, Trofim Angela – contabil-șef, Aparatul președintelui raionului, Nița Galina – șef-interimar Direcție Generală Educație și Cultură, Grigoriță Tudor – șef Secție Cultură, Tonu Margarita – șef-interimar Direcție Generală Asitență Socială și Protecție a Familei, Plugaru Aliona – șef Secție Administrație Publică.
În același timp, comisia a identificat nominalizările:
- „Cel mai bun antreprenor în sfera prestări servicii”
- „Cel mai bun antreprenor în domeniul agriculturii””
- „Cel mai bun antreprenor în sfera de producere”
- „Personalitatea anului în domeniul culturii”
- „Personalitatea anului în domeniul politicilor de tineret”
- „Personalitatea anului în domeniul ocrotirii sănătății”
- „Personalitatea anului în domeniul educației”
- „Personalitatea anului în domeniul administrației publice”
- „Personalitatea anului în domeniul asistenței sociale”
- „Personalitatea anului în domeniul sportului”
- „Personalitatea anului în domeniul apărării ordinii publice și a ordinii de drept”
- „Personalitatea anului în domeniul cultelor religioase”
Prezentarea documentelor pentru participare la concurs durează până la 10 mai 2019.
Înaintarea candidaţilor pentru participare la concurs se face de către colectivele de muncă, autorităţile publice locale, serviciile publice descentralizate şi desconcentrate, organizațiile sindicale, asociațiile obștești, precum și prin cerere personală.
Dina Roșca