Circa 40 de tineri din șase localități ale raionului, participă la Școala de vară ,,Activismul civic al tinerilor – soluția dezvoltării comunitare”, organizată de Asociația „Eco-Răzeni”, avându-i drept parteneri Consiliul raional Ialoveni, Agenția USAID Moldova, Programul ,,Comunitatea Mea” și IREX.
Astfel, timp de trei zile, în incinta Complexului Turistic ,,Lacul Costești”, tinerii și tinerele sunt instruiți în domeniul participării la viața publică și la procesul de luare a deciziilor, pentru a fi antrenați în organizarea alegerilor pentru crearea consiliilor de tineret în localitățile: Ialoveni, Costești, Răzeni, Ruseștii Noi, Dănceni și Gangura, în parteneriat cu administrația publică locală.
În deschiderea evenimentului, președinta raionului Ialoveni, Natalia Eremia, împreună cu vicepreședintele Petru Beregoi și domnul Valeriu Țurcanu, coordonatorul superior în cadrul Programului ,,Comunitatea Mea”, au felicitat tinerii cu îndemnul ca să valorifice fiecare oportunitate de participare și dezvoltare personală, ca să devină membri activi ai societății și agenți ai schimbării prin ideile și proiectele de promovare a cetățeniei active, a valorilor europene și a democrației participative.
Programul școlii de vară va dura până pe 8 august și se va încheia cu o ședință de prezentare a planului de acțiuni la care vor participa și primarii celor șase localități.