În cadrul unei vizite oficiale în raionul Edineț, vicepremierul Vladimir Bolea, împreună cu secretarul de stat Vasile Șarban, au avut o întâlnire cu producătorii agricoli și reprezentanții administrațiilor publice locale (APL) din Edineț, Briceni, Ocnița și Donduseni.
Scopul întrevederii a fost de a discuta provocările actuale și specifice cu care se confruntă sectorul agricol din regiune, în special impactul negativ al secetei și al furtunilor din iulie 2023 asupra agriculturii locale.
Discuțiile s-au concentrat asupra necesității de a implementa măsuri imediate de susținere și ajutor pentru fermierii afectați. Printre soluțiile propuse se numără acordarea de subvenții și alte forme de asistență financiară, menite să atenueze dificultățile financiare întâmpinate de producătorii agricoli.
Mai mult, s-a subliniat importanța elaborării și implementării unor politici agricole eficiente și coerente, care să consolideze reziliența sectorului agricol în fața schimbărilor climatice și altor provocări. A fost evidențiată nevoia de a spori capacitatea de adaptare a fermierilor la condițiile climatice extreme, precum și de a îmbunătăți infrastructura agricolă, inclusiv sistemele de irigații și de protecție împotriva fenomenelor meteorologice nefavorabile.