Consiliul Național Politic (CNP) al Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUB) s-a întrunit, la 20 aprilie, pentru a face totalurile activității ultimului an și a stabili obiectivele politice pentru anii 2024-2025. Totodată, delegații organizațiilor CUB au actualizat componența Biroului Politic Central și a vicepreședinților de partid. Astfel, Eleonora Șaran, primar de Durlești, a fost aleasă în funcția de vicepreședinte.
În cadrul evenimentului președintele CUB, Igor Munteanu a subliniat că partidul Coaliția pentru Unitate și Bunăstare rămâne fidel ideilor liberalismului democrat și angajamentelor asumate și va continua să muncească pentru a reprezenta interesele cetățeanului.
„Oamenii au nevoie de lideri puternici, capabili să inspire și să făurească. Încrederea pe care au avut cetățenii în actualul partid de guvernare se erodează cu fiecare zi. În fața noilor provocări, avem obligația de a proteja încrederea oamenilor în viitorul nostru european și în capacitatea noastră de a guverna mai bine economia și administrația acestei țări, tratând cu respect și prioritate interesele omului simplu”, a menționat liderul CUB.
De asemenea, vicepreședintele CUB, Rodica Gramma, a mulțumit pentru aportul și contribuția fiecărui membru CUB în procesul de consolidare a structurii organizatorice și a comunicat colegilor despre conlucrarea cu partenerii din blocul politic ÎMPREUNĂ.
„Alături de cele 3 partide din bloc am dat dovadă de maturitate și responsabilitate pentru unitatea forțelor europene, iar această conștientizare colectivă este apreciată de oamenii care așteaptă ca viitorul european țării sa fie gestionat cu toată responsabilitatea”, a spus Rodica Gramma.
În cadrul CNP a fost enunțate prioritățile CUB-ului pentru următoarele 6 luni și deciziile care urmează a fi luate în cadrul blocului ÎMPREUNĂ.
CUB susține Pactul pentru Europa, un document strategic care propune asumarea parcursului european de către întreaga societate – partidelele politice, societatea civilă, personalități din lumea academică, reprezentanți ai mediului cultural și științific, drept obiectiv strategic național al Republicii Moldova.