
La 2 decembrie 2025, în sala de ședințe a Consiliului Raional Soroca s-a desfășurat premierea învingătorilor Concursului raional pentru tineret ,,Descoperă orașul tău”, organizat de către Serviciul Tineret şi Sport din cadrul Aparatului Preşedintelui Raionului Soroca în comun cu Instituția Publică Centrul Raional pentru Tineret din Soroca.
Prezent la eveniment Președintele raionului Soroca, Veaceslav Rusnac i-a felicitat pe învingători și pe participanți pentru curaj, implicare, dedicație și multă muncă, încurajându-i să participe în astfel de concursuri, să folosească toate oportunitățile pentru a învăța și a crea lucruri utile.
Scopul şi sarcinile concursului au fost promovarea locurilor turistice din municipiul Soroca; ridicarea nivelului de pregătire a elevilor (studenţilor); îndeplinirea activităților din Planul de acțiuni pentru tineret în 2025 și petrecerea cu folos a timpului liber.
În cadrul concursului au participat 6 echipe (selecţionate) din liceele teoretice din municipiul Soroca. Componenţa fiind din 5 elevi + 1 reprezentant. Concursulul s-a desfăşurat conform programului și traseului anunțat la ședința tehnică de Consiliul Raional al Tinerilor.
Învingătorii au fost premiaţi cu diplome de gradul I, II şi III şi premii bănești din partea Preşedintelui Raionului Soroca.
Astfel, pe locul I s-a clasat Instituția Publică Liceul Teoretic „Constantin Stere” Soroca, locul II – Instituția Publică Gimnaziul Racovăț și locul III – Instituția Publică Gimnaziul Cosăuți. Cu mențiune au fost decernate echipele Instituțiilor Publice Liceul Teoretic „Alexandr Pușkin” Soroca, Gimnaziul Șolcani și Gimnaziul Rublenița.























