„Concurentul meu numărul 1, în această campanie, este cumătrismul, nănășismul și corupția” – a susținut candidatul Partidului Unității Naționale (PUN) la șefia orașului Ungheni, Mihai Goian, în cadrul unui interviu pentru PROVINCIAL.MD.
Prin urmare, candidatul la șefia Ungheni a vorbit de ce a ales să candideze. „Am ales să candidez din nemulțumirea pe care o am ca și cetățean al municipiului Ungheni. Pentru că administrația locală a municipiului nu este efectivă și nu corespunde cerințelor cetățenilor. Spre exemplu, periferiile au fost total uitate în ultimii 12 ani, apa și canalizarea este un vis promis de fostul primar în cartierele periferice de ani de zile. Sport de performanță Ungheniul nu mai are de ani buni de zile, suportul și investițiile primăriei sunt făcute doar în locuri vizibile. Lista ar putea continua, dar eu împreună cu echipa PUN de consilieri am decis să venim și să schimbăm lucrurile spre binele cetățenilor”, a conchis Goian.
Amintim că, PROVINCIAL.MD desfășoară un proiect cu privire la alegerile locale din țara noastră, ce vor avea loc la 20 octombrie curent, în cadrul căruia sunt abordați candidații ce aspiră să devină aleși locali.
Mihaela Conovali