Conacul familiei Ralli, situat în satul Dolna din raionul Strășeni și care este o filială a Casei-muzeu Pușkin din Chișinău va fi gazificat, informează PROVINCIAL.
Potrivit serviciului relații publice al SA „Moldovagaz”, corectările necesare urmează să fie introduse în Programul investițional al întreprinderii pentru anul curent. În total, este planificată așezarea a 300 de metri de gazoduct de presiune medie, ссa 1 kilometru de presiune joasă, precum și instalarea unui post de reglare-măsurarea a gazelor de tip dulap.
Din punct de vedere tehnic acest proiect va face posibilă conectarea suplimentară la rețeaua de distribuție a gazelor a cel puțin 20 de gospodării, situate în zona conacului.
La o întâlnire cu reprezentanții autorităților locale din satul Dolna, Andrian Sirbu, șeful adjunct al Direcției investiții și gestionare a patrimoniului „Moldovagaz”, a atras atenția asupra acestui fapt, îndemnându-i să faciliteze la maximum acest proces și să asigure numărul menționat de racordări efective.
Bugetul preliminar total al programului de extindere a rețelelor de distribuție a gazelor naturale din grupul SA „Moldovagaz” va constitui în anul curent 79,5 milioane de lei. Din suma respectivă 30 milioane de lei vor fi direcționați la construcția a 28,3 kilometri de gazoducte interrurale, un proiect de premieră pentru ultimii ani, realizat din sursele proprii ale întreprinderilor de distribuție „Moldovagaz”. Acest fapt va permite extinderea rețelelor până la hotarul mai multor sate, ceea ce va asigura demararea gazificării acestora.
Per total, se vor așeza cca 145 kilometri de gazoduct, iar lucrările sunt efectuate în 63 de localități din țară. Numărul consumatorilor noi prognozați va constitui, la primă etapa, cca 2500, cu posibilitatea să fie dublat în perioadă următoare.
Dina Roșca