
Colaborarea între profesioniști, susținerea comunității pentru dezvoltarea fiecărui copil au fost aspecte-cheie discutate în cadrul evenimentului de promovare a incluziunii în Cimișlia.
Peste 130 de cadre didactice din școli și grădinițe, părinți, reprezentanți ai autorităților publice, asistenței sociale și altor domenii au discutat despre importanța incluziunii și valorificării potențialului tuturor copiilor. Au fost împărtășite bune practici pentru sprijinul celor 190 copii cu cerințe educaționale speciale din această regiune.
„Este important ca fiecare copil să se simtă auzit și înțeles, iar părinții să se simtă încrezuți că în școală sau în grădiniță copilul lor este într-un mediu prietenos. Să fim o comunitate care în loc de critică știe să ofere susținere și respect pentru diversitate. Sunt valori pe care trebuie să le cultivăm și care pornesc din familie”, a menționat Natalia Prisăcari, directoarea grădiniței „Rândunica” din orașul Cimișlia.
Evenimentul a fost organizat ca parte a campaniei de promovare a educației incluzive „Învățăm Împreună”, implementată de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Centrul Republican de Asistenţă Psihopedagogică și UNICEF Moldova.