„Per ansamblu, procesul de votare în întreaga țară decurge în regim normal”. A declarat președintele Comisiei Electorale Centrale, Dorin Cimil, către ora 13:00, informează PROVINCIAL.
În acest fel, până la acest moment, și-au exercitat dreptul la vot peste 20% din numărul celor incluși în listele electorale.
Localitatea cu cea mai ridicată prezență la vot este comuna Dereneu din raionul Călărași – cu o rată de 44 la sută, a precizat președintele CEC.
De cealaltă parte, localitatea cu cea mai slabă prezență la vot este orașul Florești, unde s-au prezentat la vot circa 12,21% din alegători.
În municipiul Chișinău, au votat până la ora 13:00 peste 17% din alegători, potrivit lui Cimil – cei mai activi sunt alegătorii din sectorul Râșcani, la polul opus se afă sectorul Ciocana.
Mihaela Conovali