Echipele mobile de medici specialiști continuă să ofere populației consultații profilactice gratuite, acoperite din mijloacele financiare ale fondului măsurilor de profilaxie al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.
Astfel, săptămâna curentă, complexul radiodiagnostic mobil pentru examinarea cutiei toracice se va afla în mai multe localități din raionul Edineț, și anume:
– în zilele de 29 și 30 aprilie – în Gordineștii Noi, Fântâna Albă, Chetroșica Nouă și Copăceni.
Tot în această săptămână vor fi prestate gratuit servicii medicale stomatologice copiilor în diferite localități din raioanele Căușeni și Nisporeni:
– în intervalul 29-30 aprilie – în Baimaclia și Surchiceni din r-nul Căușeni și în Iurceni, Nisporeni;
– în zilele de 2 și 3 mai – în Taraclia, Căușeni, și Marinici, Nisporeni.
Săptămâna trecută au efectuat examene profilactice gratuite peste 800 de persoane, dintre care 600 – screening pulmonar și mai mult de 200 de copii au fost consultați de medicii stomatologi.