În data de 01 februarie curent, la cursa „Londra – Chișinău”, pe direcția de ieșire din Republica Moldova, la cabina de control s-au prezentat doi cetățeni străini care intenționau să traverseze frontiera aeriană.
În timpul verificărilor pasagerilor a fost luată decizia de verificare suplimentară a acestora.
Urmare a controlului bagajului personal al călătorilor cursei aeriene „Londra – Chișinău”, printre lucrurile personale, la unul din ei au fost observate două pachete suspecte ce conțineau substanță de culoare albă. Ulterior, a fost solicitată echipa specializată din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră „Aeroport Internațional Chișinău”, care a intervenit prompt și cu ajutorul dispozitivului Sabre 5000 au fost identificate două tipuri de substanțe: Cocaina și MDA.
Ca rezultat al acțiunilor întreprinse persoana nerezidentă, în vârstă de 36 de ani, la care au fost depistate substanțele narcotice a fost reținută și documentată conform legislației în vigoare.
În rezultatul expertizei substanțelor depistate au fost identificate substanțe stupefiante de cocaină în cantități mari și substanța stupefiantă MDA în cantitate deosebit de mare.