Reprezentanţii Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM) au efectuat recent o vizită de monitorizare a unui proiect investițional axat pe achiziționarea utilajului necesar pentru instalarea unui generator electric. Proiectul a fost implementat de Institutul de Cardiologie – unul dintre câștigătorii concursului din acest an de proiecte investiționale finanţate din fondul de dezvoltare şi modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al CNAM.
Astfel, pentru punerea în funcțiune a generatorului electric, primit ca donație, au fost achiziționate un tablou cu sistem de conectare automată a alimentării de rezervă, seturi de cabluri de conectare și reconectare a tabloului, un panou de distribuție a sarcinilor existente, instalația de împământare, precum și serviciile de proiectare și conexiune la rețelele electrice interne ale spitalului.
Utilajul procurat în cadrul acestui proiect a costat în total 390 de mii de lei.
Prezenți la fața locului, reprezentanții CNAM au constatat că echipamentele au fost instalate, sunt funcţionale, corespund specificaţiilor tehnice, iar obiectivul proiectului a fost atins.
Potrivit conducerii Institutului de Cardiologie, generatorul a fost pus în funcțiune în data de 24 noiembrie, când Republica Moldova s-a confruntat cu o pană masivă de curent, asigurând cu succes continuitatea actului medical.
Instalarea generatorului electric a contribuit la fortificarea capacităților de răspuns ale Institutului de Cardiologie la situații excepționale, în caz de pană de curent electric sau de diminuare a cantității de energie electrică necesară pentru buna funcționare a instituției medicale.
Acest proiect a putut fi implementat datorită achitării cu onestitate de către cetățeni a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală.