
Centrul de Sănătate Mănoilești din raionul Ungheni are un acoperiș complet renovat, în urma implementării cu succes a unui proiect finanțat din fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM).
Bugetul total al proiectului este de circa 732 de mii de lei, dintre care peste 370 de mii au fost alocați de CNAM, 300 de mii reprezintă contribuția Consiliului raional Ungheni, iar mai mult de 62 de mii sunt din sursele proprii ale instituției medicale.
În cadrul unei recente vizite de monitorizare a proiectului investițional, reprezentanții CNAM au constatat că toate activitățile prevăzute în contract au fost finalizate, acestea fiind executate în corespundere cu caietul de sarcini, documentația de deviz și oferta antreprenorului.
Astfel, prin renovarea acoperișului și a scării metalice, la CS Mănoilești au fost create condiții mai bune pentru pacienți și personalul medical.



















