Pe parcursul săptămînii precedente, angajații Inspectoratului Național de Patrulare au contracarat transportarea ilicită a produselor alimentare și celor industriale în valoare de peste 30 mii lei. Produsele, fără acte de proveniență, certificate de calitate și alte acte de conformitate urmau să ajungă în piețele din raioanele Fălești și Edineț.
Astfel, în unul din cazuri, în urma unui control de rutină, polițiștii au depistat circa 150 kg de mandarine și clemantine. Citricele, erau transportate într-un vehicul de model ”Volkswagen”, la volanul căruia se afla un tînăr de 31 de ani și urmau să ajungă spre comercializare în piața din satul Mărăndeni, raionul Fălești.
Un alt caz a fost documentat în centrul orașului Fălești, unde inspectorii de patrulare au stopat o camionetă de model ”Fiat”. Șoferul, în vîrstă de 43 de ani, transporta ilicit carne de porcină fără a dispune de actele necesare. Produsul urma să ajungă în piața din orașul Fălești.
În orăşelul Cupcini, raionul Edineț, drept urmare a verificărilor unei camionete de model „Volkswagen”, condusă de un bălțian, în vîrstă de 38 de ani, poliţiştii au depistat aproximativ 200 kg de peşte fără acte care ar demonstra provenienţa acestuia. Resursele piscicole erau transportate în mai mute recipiente în condiţii insalubre.
Iar în raionul Cantemir, polițiștii au depistat într-o camionetă de model ”Mercedes” tehnică sanitară în sumă de peste 20 000 de lei. Organele de ordine au constatat, că vehiculul îi aparține unui agent economic, specializat în comercializarea tehnicii sanitare din sudul țării. Șoferul, un locuitor al orașului Comrat, în vîrstă de 32 de ani, transporta marfa fără factură fiscală sau alte acte de însoțire a acesteia.
Drept urmare, șoferii au fost escortați la Inspectoratele de poliție din localitățile nominalizate, pentru a fi documentați. Dacă aceștia nu vor prezenta organelor de drept actele necesare, riscă amendă de 3 000 de lei, iar persoana juridică va fi sancționată cu amendă de pînă la 10 000 de lei cu ridicarea mărfii.
Dina Roşca