
În perioada 2019 – 2026, în Republica Moldova s-a desfășurat un program amplu de înregistrare și delimitare a bunurilor imobile, pentru evidența proprietății publice și modernizarea sistemului de cadastral. Cele circa 300 de localități care nu au fost acoperite anterior de acest program vor fi acum incluse în procesul de delimitare a bunurilor imobile.
Înregistrarea proprietății publice și delimitarea corectă a bunurilor imobile este necesară și aduce beneficii atât pentru administrația publică centrală, cât și pentru cea locală, având în vedere că oferă posibilitatea atragerii investițiilor, prin deblocarea obstacolelor economice, obținerea veniturilor pentru dreptul de utilizare a proprietății, asigură evaluarea corectă a costului fiecărei proprietăți în parte și limitează posibilitatea abuzurilor privind darea în folosință, vinderea sau utilizarea bunurilor statului.
Pentru finalizarea înregistrării cadastrale integrale, pe tot teritoriul Republicii Moldova, și corectarea erorilor cadastrale pentru terenurile atribuite anterior, Programul de stat pentru delimitarea bunurilor imobile este prelungit până în anul 2028.
„Prin aceste modificări, va fi asigurată continuarea procesului de corectare a erorilor din atribuirea terenurilor și de înregistrare completă a proprietății publice, cu obiectivul clar de a asigura acoperire cadastrală integrală la nivel național”, a spus Ivan Danii, directorul Agenției Geodezie, Cartografie și Cadastru.
Modernizarea sistemului național de cadastru și asigurarea unei evidențe unitare, transparente și juridic valabile a bunurilor imobile este parte a Agendei de reforme a Planului de Creștere pentru Republica Moldova, care stabilește drept obiectiv un cadastru 100% acoperit, digitalizat și actualizat.



















