Circa 3 mii de elevi au aflat mai multe despre posibilitățile de economisire a resurselor energetice și un mod de viață mai prietenos cu mediul înconjurător. Atelierele interactive au fost organizate în perioada august – decembrie 2024 de către Green City Lab Moldova datorită suportului oferit de Japonia și PNUD Moldova.
Instruirile au fost organizate în diferite regiuni ale Moldovei și au fost incluse informații despre eficiența energetică, resursele regenerabile de energie, inclusiv biomasa, combinată cu exerciții practice precum studii de caz, jocuri interactive și discuții. Opt ateliere au fost organizate în tabere de vară, iar alte 72 – în școli. Majoritatea locațiilor au fost selectate ca urmare a unui apel public de înregistrare.
„Este important să economisim pentru că, în primul rând, poluăm foarte mult mediul în care ne aflăm și pentru că utilizăm toate resursele pe care le avem, în momentul de față. Am învățat că sunt și alte surse de economisire a energiei electrice, în afară de panourile solare. Ar trebui să economisim mult mai mult energia electrică, pentru că ne va ajuta, în primul rând, pe noi”, spune Cătălina, una dintre participantele la instruire.
Un alt participant, Cezar, spune că în urmă cu doi ani familia sa a instalat panouri solare și de atunci poate să observe personal beneficiul acestora. „După ce am amplasat aceste panouri, consumul de energie a devenit mai mic, iar facturile s-au micșorat. Așa facem economii și ne permitem mai multe lucruri”.
„Eficiența energetică este atunci când economisim energia. De exemplu, avem grijă să scoatem încărcătoarele din priză sau dacă am încălzit ceva în cuptorul cu microunde, să nu-l lăsăm conectat în priză. Trebuie să avem grijă de resursele pământului pentru a ne putea bucura de ele pe o perioadă mai lungă”, concluzionează Sofia, care la fel a participat la unul dintre atelierele de instruire.
Majoritatea beneficiarilor au fost tineri din localitățile rurale, iar discuțiile au pus accentul pe posibilitățile de integrare a bunelor practici de economie a energiei, precum și pe utilizarea biomasei ca sursă de energie pentru a face față provocărilor. De asemenea, au fost organizate zece instruiri pentru populația adultă din diferite comunități.
„Tinerii sunt foarte interesați de subiectele care țin de dezvoltarea durabilă, dar este important să le livrăm informația corectă și să-i învățăm cum fiecare în locuințele sale poate contribui la faptul că avem o țară mai curată, un mediu mai sănătos și, respectiv, să lăsăm urmașilor noștri o planetă sănătoasă”, a menționat Irina Apostol, facilitatoare atelier, Green City Lab Moldova.
Atelierele de instruire au fost organizate de proiectul „Răspunsul multidimensional la provocările emergente în materie de securitate umană” implementat de PNUD Moldova cu finanțarea Japoniei. Proiectul are obiectivul general să protejeze securitatea umană și să sporească capacitatea Republicii Moldova de a gestiona problemele complexe și interconectate de dezvoltare, amplificate de criza multidimensională.