
Circa 2300 de cadre de conducere – directori și directori adjuncți, și peste 500 de cadre didactice din instituțiile de educație timpurie participă, în perioada iulie-august 2025, la instruiri tematice privind consolidarea competențelor profesionale în domeniul educației. Formările au loc în cadrul Proiectului „Îmbunătățirea Calității Educației”, implementat de Ministerul Educației și Cercetării, cu sprijinul financiar al Băncii Mondiale și Parteneriatului pentru Educație Timpurie.
Instruirile vizează implementarea standardelor de competențe profesionale pentru personalul de conducere, care vor fi utilizate de către directori și directori adjuncți pentru autoevaluarea și dezvoltarea propriilor competențe. Un alt subiect al formărilor ține de programul TEACH – instrument de observare la clasă care este utilizat în învățământul preșcolar, primar și secundar. Acesta este dezvoltat de Banca Mondială, pentru a asigura calitatea practicilor educaționale din clase.
Programul TEACH va fi implementat și în mai multe grădinițe, în acest sens fiind organizate instruiri pentru educatori. Familiarizarea educatorilor cu acest instrument va contribui la dezvoltarea abilităților de observare și reflecție profesională, având ca impact îmbunătățirea calității activității cadrelor didactice și, în final – a stării de bine a copiilor și dezvoltării lor armonioase.