A cincea ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest s-a încheiat duminică la Chișinău într-o atmosferă de sărbătoare deplină a cărții în limba română. Circa 25 de mii de oameni au vizitat salonul și au procurat cărți la prețuri promoționale. Asta o demonstrează și bilanțul vânzărilor, care indică o creștere medie de circa 25% față de ediția din anul 2019.
Cele 30 de edituri de pe ambele maluri ale Prutului, numărul mare de vizitatori, precum și diversitatea evenimentelor, peste 30 de lansări de carte, au făcut din această ediție una dintre cele mai frumoase de până acum, mai ales că a avut loc într-un spațiu modern din cadrul Universității de Stat din Moldova. Ediția din acest an s-a bucurat de Înaltul Patronaj al Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, și al Președintelui României, Klaus Iohannis.
Bookfest Chișinău a reprezentat, pentru mii de locuitori ai Chișinăului, de la intelectuali și până la copii pasionați de lectură, șansa de a-și putea cumpăra exclusiv cărți în limba română, la prețuri promoționale, de la cele mai importante edituri din România și Republica Moldova. De asemenea, lansările la care au luat parte nume importante ale culturii românești (Adrian Cioroianu, Dumitru Crudu, Radu Paraschivescu, Emilia Șercan, Sorin Ioniță, Sabina Fati, Cristian Preda, Bogdan Crețu, Ciprian Apetrei, Moni Stănilă, Spiridon Vangheli, Alexandru Vakulovski) din România și din Republica Moldova, au întregit experiența de sărbătoare a cărții.
Mihai Mitrică, directorul Asociației Editorilor din România, organizatorul evenimentului: „Centrul Mediacor, care a găzduit în cele cinci zile Bookfest Chișinău, s-a impus ca reper pentru un eveniment de anvergura Bookfest și cred că edițiile următoare vor avea loc aici într-o atmosferă cel puțin la fel de exuberantă”.
Igor Șarov, Rectorul Universității de Stat din Moldova, Președintele de onoare al Bookfest Chișinău: „Ne bucurăm extrem de mult că am putut găzdui un eveniment cultural de o asemenea anvergură. Este un nou start pentru Universitatea de Stat din Moldova în promovarea culturii și cărții. Am fost profund impresionați de interesul cetățenilor și dorința de a procura carte bună și accesibilă. Totodată, am fost fericiți să-i avem alături pe unii dintre cei mai cunoscuți scriitori ai spațiului românesc”.
Înalți oficiali de la București și Chișinău au ținut, de asemenea, să viziteze Bookfest și să-și cumpere dintre cărțile expuse: președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, prim-ministra Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, președintele interimar al Senatului României, Alina Gorghiu, consilierul prezidențial Sergiu Nistor, consilierul prezidențial Angela Brașoveanu, președintele Institutului Cultural Român, Liviu Sebastian Jicman, secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, Adrian Dupu, dar și mulți alții au pășit pragul Bookfest și chiar au avut evenimente dedicate în programul Salonului de Carte.
Ediția 2022 a Salonului Internațional de Carte Bookfest Chișinău beneficiază de susținerea financiară a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, a Ministerului Culturii din România și a Ministerului Culturii din Republica Moldova, Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) și a Guvernului Suediei în cadrul Proiectului Tehnologiile Viitorului. Organizatorii evenimentului sunt Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Universitatea de Stat din Moldova, Mediacor, Uniunea Editorilor din Republica Moldova, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova și Asociația Editorilor din România.