În rezultatul desfășurării activităților de supraveghere și control la frontiera de stat, prevenire și combatere a migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, angajații Poliţiei de Frontieră, pe parcursul a 24 de ore, au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:
– șase persoane nu au respectat regimul zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
– o tentativă de trecere ilegală a bunurilor peste frontieră;
– trei persoane au prezentat documente falsificate;
– doi cetățeni străini au încălcat termenul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova;
– patru încălcări privind regulile de folosire a vinietelor;
– cinci persoane aflate în conflict cu legea au fost reținute, urmare a schimbului de informații cu organele de ocrotire a normelor de drept naționale.
Doi cetățeni moldoveni au primit refuz de intrare în Federația Rusă.
Potrivit datelor statistice privind traversarea frontierei de stat, în punctele de trecere, fluxul de persoane a constituit 53 728 traversări persoane, dintre care 27 659 înregistrate pe sensul de ieșire din R. Moldova. Traficul unităților de transport a prezentat o valoare de 11 985 traversări, fiind semnalat un număr mai are de autovehicule înmatriculate în străinătate – 6 092 traversări.
În scopul susținerii participanților la traficul transfrontalier prin oferirea posibilității de a opta pentru un traseu cât mai puțin aglomerat, pe prima pagina a site-ului Poliţiei de Frontieră poate fi vizualizată aplicația „TRAFIC ONLINE”. Aplicația pune la dispoziție informații privind media timpilor de aşteptare în punctele de trecere a frontierei (rutier) pentru categoriile de mijloace de transport: autoturisme/autocare și camioane.
Dina Roșca