
Pentru prevenirea blocajelor rutiere în orele de vârf, la intersecția bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt cu strada Alexandr Pușkin a fost reaplicat un marcaj rutier de culoare galbenă, care delimitează zona intersecției. Acesta are rolul de a reaminti conducătorilor auto obligația de a nu bloca intersecția, chiar și atunci când semaforul permite deplasarea, interdicție prevăzută de Regulamentul Circulației Rutiere.
Asemenea marcaj a mai fost utilizat anterior în municipiul Chișinău, inclusiv în intersecția dată de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, dar și pe str. Ion Creangă, unde a fost aplicat încă după reparația capitală a străzii. Revenirea la această soluție este motivată de eficiența dovedită în fluidizarea traficului și creșterea disciplinei rutiere în intersecții aglomerate.
În perioada următoare, marcaje similare vor fi aplicate în alte intersecții intens circulate din capitală, precum:
– bd. Ștefan cel Mare și Sfânt – strada Ciuflea
– bd. Ștefan cel Mare și Sfânt – strada Mihai Viteazul
– str. Ismail – bd. Dimitrie Cantemir
În perspectivă, se examinează și alte locații cu trafic sporit, pentru aplicarea acestui tip de marcaj.