Polițiștii de frontieră din punctul de trecere Sculeni au documentat un cetățean român pentru uz de fals în documentele oficiale. Cazul a fost înregistrat la sfârșitul săptămânii trecute, în data de 2 aprilie 2016.
În punctul de trecere Sculeni, pe sensul de ieșire din țară, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei de stat, s-a prezentat un cetățean al României, la volanul unui BMW X1, fabricat în anul 2010. La solicitarea inspectorului de frontieră, acesta a prezentat la control actele de călătorie și documentele însoțitoare pentru mijlocul de transport, printre acestea s-a depistat un permis de conducere moldovenesc cu semen vădite de falsificare. Actul aparținea unui alt cetățean român, pasager în același mijloc de transport. Potrivit declarațiilor, bărbatul deținea permis de ședere pe teritoriul R.Moldova în baza căruia și-a perfectat permisul de conducere moldovenesc, neștiind de falsul identificat.
Documentul a fost ridicat şi transmis spre expertiză, iar cercetările sunt continuate de angajaţii Poliţiei de Frontieră în vederea stabilirii circumstanţelor infracţiunii. Conform normelor procedurale, pe cazul dat a fost întocmit proces verbal de audiere și constatare a infracţiunii prevăzute de art. 361 al. (1) CP al RM, dacă va fi dovedită vinovăția bărbatului, acesta riscă amendă în mărime de până la 300 unităţi convenţionale sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau închisoare de până la 2 ani.
Dina Roșca