
Astăzi, în municipiul Bălți, a avut loc seminarul regional cu genericul „Cerințe de inofensivitate și siguranță a alimentelor la exportul de fructe proaspete în UE”. Evenimentul a reunit producători de fructe din regiune, reprezentanți #MAIA și inspectori ai #ANSA, fiind o platformă de instruire și schimb de informații privind cerințele pieței europene pentru produsele horticole destinate exportului.
În cadrul seminarului, Ghenadie Rusu, șef Direcția protecția și sănătatea plantelor al ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, a prezentat cadrul normativ privind plasarea pe piață a produselor fitosanitare, evidențiind principalele reglementări pentru asigurarea conformității cu cerințele UE.
Participanții au asistat la prezentări tematice susținute de experți ANSA și consultanți independenți, axate pe exigențele legislației Republicii Moldova privind utilizarea produselor de uz fitosanitar, respectarea limitelor maxime admisibile de reziduuri, precum și măsuri de protecție integrată contra bolilor și dăunătorilor.
Evenimentul a fost organizat la inițiativa Asociației Moldova Fruct în cooperare cu ANSA. Acțiunea face parte din eforturile continue de a asigura produse sigure și calitative, adaptate standardelor piețelor externe.