Centrul Unic de Gestionare a Crizei va fi reorganizat și transferat pe platforma Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) al Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Despre aceasta au anunțat secretarul general al Guvernului, Dumitru Udrea, și colonelul Adrian Efros, șef direcție Marele Stat Major al Armatei Naționale, în cadrul unei conferințe de presă, transmite PROVINCIAL.
„Atât timp cât fluxul de refugiați din Ucraina continuă, iar cei circa 96 mii de refugiați aflați la moment pe teritoriul Republicii Moldova au nevoie de ajutor, existența unui astfel de centru este o decizie firească”, a declarat Dumitru Udrea.
La rândul său, Adrian Efros a precizat că noul sediu va fi amplasat în cadrul Centrului de Dirijare în Situații Excepționale al IGSU, pe strada Gheorghe Asachi 69 din Chișinău.
„Scopul principal al centrului este de a eficientizarea procesele interinstituționale pentru a concentra unitatea de efort spre realizarea obiectivelor propuse. Centrul își va mobiliza eforturile în continuare pe următoarele domenii-cheie: funcționarea centrelor de plasament autorizate, asigurarea transportului pe segmentul de frontieră moldo-ucraineană pentru refugiați, dar și transferarea acestora pe cale aeriană, feroviară și rutieră spre destinații din Uniunea Europeană. O prioritate primordială rămâne colaborarea cu Agențiile ONU. O altă dimensiune importantă este asigurarea serviciilor sociale pentru refugiații aflați pe teritoriul Republicii Moldova: asistența medicală, acces la educație și încadrarea în câmpul muncii.
De asemenea, vom continua să distribuim produse conform necesităților și solicitărilor parvenite din centrele și administrațiile publice locale. Existența centrului este necesară și pentru a asigura reacția de urgență în cazul în care fluxul de refugiați se va majora”, a subliniat colonelul.
De menționat că, decizia privind reorganizarea Centrului Unic de Gestionare a Crizei a fost aprobată de Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) în această dimineață.
Cristina Gurez